Instrucțiuni de montaj pentru bolțarii finisați Traverstone® Block STAR STONE

În funcție de proiectul dumneavoastră vă rugăm să țineți cont de etapele premergătoare:

  • planificare;
  • proiectare;
  • obținerea autorizației pe baza certificatului de urbanism dacă este necesar;
  • plan de situație;
  • memoriu tehnic.

Realizarea fundației trebuie să se facă conform proiectului supus autorizației și să întrunească toate condițiile tehnice necesare conform legislației în vigoare și standardelor în construcție.

Lățimea fundației să fie de minim 40 cm.

Turnați fundația astfel încât să aveți o planeitate perfectă. Astfel se asigură un montaj optim pentru viitoarea construcție cu elementele de zidărie Traverstone Block.

Pentru a centra și fixa armătura din fundație, ca să coincidă cu poziționarea elementelor de stâlp, trebuie să țineți cont de distanțele dintre stâlpi. Aceste distanțe trebuie să fie multiplu de 20 centimetri.

Dacă planeitatea fundației lasă de dorit, recomandăm turnarea unui șape de egalizare.

Pentru a asigura planeitatea perfectă a primului rând de bolțari (următoarele rânduri se vor autoalinia) recomandăm fixarea lui cu ajutorul unui adeziv cu priză rapidă sau mortar și folosind penele de plastic pentru nivelare.

Executarea armături fundației se realizează după turnarea betonului de egalizare. Această armatură pentru fundație este confecționată din 4 bare de tipul OB37 cu diametru Ø12 mm și legate între ele cu etrieri de tipul OB37 cu diametru Ø8 mm și dimensiunea de 30x25 cm.

Armătura pentru stâlpi se leagă de mustățile din armătura fundației care trebuie să fie la o înălțime de minim 90 cm. Această armătură este confecționată din 4 bare de tipul OB37 cu diametrul Ø12 mm, legate între ele cu etrieri de tipul OB37 diametru Ø6 mm și dimensiunea 15x15 cm.

Pentru a elimina posibilitatea transmiteri eventualelor fisuri în zidărie și totodată să se împiedice infiltrațiile de apă și apariția eflorescențelor, recomandăm utilizarea unei membrane hidroizolante lipite cu adeziv elastic.

Puteți folosi membrana hidroizolantă IDEAL DRY 80 dezvoltată de către compania STAR STONE.

Se verifică starea fundației și se curăță suprafața.

Cu ajutorul unei gletiere cu dinți de 2-4 mm se aplică adeziv flexibil C2TE pe suprafețe cât mai mici pentru a preveni uscarea prematură a adezivului. Recomandăm evitarea aplicării membranei pe un strat de adeziv semi-întărit sau întărit!

Se întinde membrana cu ajutorul gletieri asigurându-se eliminarea tuturor bulelor de aer și uniformizarea acesteia astfel încât să fie complet lipită de suport.

Recomandăm verificarea planeității suprafeței cu ajutorul unuei nivele cu bulă de aer (poloboc).

Poziționați câte un element de bolțar în armătura tuturor stâlpilor unui sector de construcție. Cu ajutorul sforii de zidărie aliniați toți bolțarii de stâlp. Marcați centrul acestora și axele zidăriei.

Asigurați-vă că distanța dintre sâtlpi respectă proiectul inițial și este multiplu de 20 cm pentru a evita tăierile nejustificate și alinierea perfectă a bolțarilor de interval de gard.

Marcați pozițiile în care armătura de fier beton din zidărie va intra în bolțarul de gard.

Ridicați primul bolțar și realizați decupajele, în locul marcat anterior pentru armătura de fier beton, cu ajutorul unui polizor unghiular cu disc diamantat continuu (flex).

Reintroduceți bolțarul prin armătură și fixați-l cu adeziv cu ajutorul penelor de plastic de egalizare astfel încât să asigurați planeitatea verticală și orizontală a acestuia, menținând axele anterior trasate.

Recomandăm verificarea planeității, verticală și orizontală, cu ajutorul unui nivele cu bulă de aer (poloboc).

Fixați rând pe rând elementele de zidărire cu adeziv cu ajutorul penelor de plastic de egalizare astfel încât să asigurați planeitatea verticală și orizontală a acestuia, menținând axele anterior trasate.

Pentru a asigura o legătură cât mai rezistentă a zidăriei cu elementul de stâlp, recomandăm montarea primului element de zidărie a produsului Traverstone Block: elementul 20x20cm. Continuați montarea cu elementele de zidărie 40x20 astfel încât sa nu lăsați spații între acestea și asigurați-vă ca sunt lipite de elementele de stâlp.

În funcție de lungimea tronsonului de zidărie, pentru a asigura o suprafață armonioasă recomandam montarea ultimul element de 20x20 cm.

Continuați montarea primului rând de elemente de stâlp și zidărie până la terminarea sectorului propus, conform recomandărilor anterioare astfel încât să asigurați planeitatea verticală și orizontală a acestora menținând axele anterior trasate.

Așezați fierul beton Ø8-12 mm în locașurile special destinate și asigurați-vă că ciocurile fac legătura cu armătura din interiorul elementului de stâlp. Fixați intersecția dintre cele două elemente cu ajutorul unei bucăți de sârmă moi .

După întărirea adezivului umpleti cu beton B200 sau B250 primul rând al întregului sector de zidărie până sub nivelul fierului beton.

Continuați montarea urmatoarelor rânduri de elemente de stâlp si zidărie pana la terminarea sectorului propus, conform recomandărilor anterioare astfel încât sa asigurați planeitatea verticală și orizontală a acestora menținând axele anterior trasate.

Umpleți rând pe rând fiecare tronson de zidărie cu beton astfel încât sa asigurați o legătura umedă între rânduri în așa fel încât sa generați o masă monobloc armată. După umplerea fiecarui rând este obligatorie vibrarea mecanică a betonului pentru a umple spațiile de imbinare dintre bolțari. Dacă legătura umedă dintre rânduri nu este posibilă asigurați vă că aceasta este suplinită cu ajutorul unor elemente de fier beton aranjate vertical în betonul proaspăt, care să facă legătura dintre acestea.

Pentru a asigura o suprafață armonioasă și o legătură cât mai rezistentă a zidăriei recomandăm montarea elementelor Traverstone Block intercalate tip caramidă.

Recomandăm îndepărtarea imediată, cu ajutorul unei perii și a unui jet de apă, a oricărei scurgeri de zeamă de ciment sau beton până la eliminarea acesteia.

Pentru asigurarea longevități lucrării, protecției la intemperii, evitarea scurgerilor și obținerea efectului estetic final dorit, recomandăm folosirea accesoriilor de gard special destinate realizării acestui lucru.

Începeți montarea accesoriilor la stâlpi.

Se verifică starea stâlpului și se curăță suprafața, urmând să se aplice adeziv flexibil alb de tip C2TE cu ajutorul unei gletiere cu dinți 2-4 mm. Îndepărtați surplusul de fier beton dacă este cazul cu ajutorul unui polizor unghiular cu disc diamantat continuu (flex).

În funcție de configurația stabilită anterior montati capitelul aferent stâlpului după aceea montati capacul aferent capitelului.

Asigurați centrarea, planeitatea, verticală și orizontală a acestora menținând axele trasate.

Rosturile de dilatare au un rol important în rezistența la intemperii a lucrării și recomandăm ca acestea să fie realizate cu ajutorul unor distanțiere, de aproximativ 5-10 mm.

Rostuirea capacelor de interval de gard se va realiza folosind un chit de rost de exterior, de granulație mare. Aplicarea chitului de rost se realizează cu ajutorul unui instrument special pentru rostuit sau a unei pungi de rostuit.

Capacele de gard și capitelurile trebuie lipite și rostuite la îmbinarea cu stâlpul sau alte elemente de zidărie. Rolul acestor aceesorii este de a nu permite infiltrarea apei în interiorul zidăriei.

Este important să țineți cont de introducerea chitului de rost până la o adâncime de două treimi din grosimea produsului pentru a-i oferi o rezistență sporită și evitarea fisurilor în timp. Surplusul rezultat în urma rostuirii se va îndepărta cu ajutorul unei mistrii și se va șterge cu un burete umed.

 

Folosiți bandă adezivă de hârtie pentru protejarea muchiilor pieselor care urmează a fi rostuite.

Curățati suprafața și verificati planeitatea intervalelor de zidărie. Aplicati un strat de adeziv flexibil alb de tip C2TE pe zidărie și capac cu ajutorul unei gletiere cu dinți 2-4 mm. Montați și centrați capacele de interval pe zidărie astfel încât să vă asigurați o planeitate perfectă între stâlpi. Recomandăm montarea capacelor de interval cu distantiere de minim 5 mm pentru a asigura dilatarea / contractarea pe timp de iarnă-vară și asigurarea etanșeității dintre elemente.

Înainte de rostuire protejați capetele capacelor de interval cu ajutorul lui benzi de hârtie astfel încât să evitați pătarea și deteriorarea texturi suprafeței produsului.

Cu ajutorul unei gletiere umpleți rosturile dintre elementele de interval cu kit de rosturi pentru exterior recomandat grosimii rostului.

Recomandăm o adâncime de cel puțin 10 mm a kit-ului de rost și folosirea unei culori apropiate suprafeței rostuite.

Află cum se montează:

Cărămida aparentă

Dalele de pavaj

Accesoriile pentru gard

Piatra decorativă

De ce să alegi produsele STAR STONE

Tehnologii încorporate în produsele noastre

ico-star-stone-power

01. STAR STONE - Power

Asigură rezistența de neegalat a produselor noastre datorită folosirii în cadrul procesului de producție a agregatelor de carieră de cea mai bună calitate rezultând astfel produse extrem de rezistente și durabile.

ico-star-stone-protect

02. STAR STONE - Protect

În cadrul procesului de producție se asigură o armare tridimensională în toată masa produsului. STAR STONE Protect elimină crăpăturile și fisurile datorate tensiunilor și contracțiilor, crește considerabil rezistența la uzură și la ciclurile de îngheț - dezgheț.

ico-star-stone-clean

03. STAR STONE - Clean

Produsele STAR STONE se păstrează curate mult mai ușor datorită faptului că murdăria nu aderă pe suprafețele acestora. Îndepărtarea petelor, a gumei de mestecat sau a altor materii deja uscate devine mult mai ușoară datorită faptului că sunt impermeabilizate în masă.

ico-star-stone-reala

04. STAR STONE - Real

Datorită puterii extraordinare de reproducere a texturilor reale naturale, produsele STAR STONE reprezintă cea mai bună alternativă a pietrelor naturale, rezultând produse premium care redau cele mai multe și mai fine detalii dintre produsele de pe piață